Ce inseamna expertiza psihologica?
Expertiza psihologica este, cel mai adesea, utilizata in scop juridic, vizand persoane implicate intr-un proces, si se face la cererea instantei sau la solicitarea partilor implicate cu scopul de a clarifica unele obiective stabilite de catre judecator, procuror sau avocat. Este o necesitate in sistemele juridice moderne, un demers complex de investigatie care “poate consilia si ajusta” convingerea intima a magistratului. O expertiza psihologica poate fi solicitata pentru evaluarea capacitatii psihice, evaluarea traumei, evaluarea atasamentului copiilor fata de parinti sau pentru evaluarea abilitatilor parentale.
Primesc un raport la finalizarea evaluarii psihologice?
Cum imi dau seama care este tipul de abordare/de terapie de care am nevoie?
Acest lucru poate fi stabilit dupa evaluarea psihologica preliminara. Scopul sau este acela de a gasi abordarea si specialistul potrivite pentru tine. Evaluarea se realizeaza in cadrul a doua sedinte ce au loc in zile diferite: in cadrul primei sedinte, vei primi spre completare cateva instrumente psihologice de autoevaluare a starii tale. In cadrul celei de-a doua parti, va avea loc o discutie cu un psiholog clinician, in care se vor detalia situatiile cu care te confrunti, contextul aparitiei simptomelor prezente, precum si istoricul personal si medical. Dupa incheierea acestui proces, vei fi directionat catre specialistul care ti se potriveste in cea mai mare masura si care te poate ghida in calatoria spre mai bine.
Cum pot sa imi dau seama daca psihoterapia si/sau tratamentul pe care le urmez “isi fac efectul”?
Fiecare persoana parcurge procesul terapeutic in ritmul propriu, astfel ca momentul in care starea se amelioreaza difera in fiecare caz. Aceasta ameliorare poate viza fie reducerea simptomelor, fie identificarea de solutii si resurse.
Unul dintre apropiatii mei are nevoie de sprijin psihologic. Cum il pot ajuta/incuraja sa vada un specialist?
Cand cineva drag sufera, este important sa il asiguri de toata sustinerea ta si sa il incurajezi sa vorbeasca cu o persoana pregatita sa il ajute. Poti face acest lucru in mai multe moduri: • Impartasind propria ta experienta Daca ai apelat la sprijinul unui psihoterapeut sau psihiatru, ii poti povesti cum te-a ajutat pe tine acest lucru: cum ti-ai depasit blocajele si cum ai inteles mai bine lucrurile cu care te-ai confruntat. • Oferindu-i informatii concrete Se intampla ca unele persoane sa respinga ideea de a cere ajutor specializat pentru ca nu sunt suficient informate. Poti sa ii oferi surse de informare documentate: site-uri, statistici, bloguri, testimoniale sau discursuri ale unor persoane care s-au confruntat cu o dificultate similara si care s-au lasat ajutati. • Ajutandu-l sa priveasca in perspectiva Un pas important in felul in care o persoana isi gestioneaza afectiunea este constientizarea gravitatii acesteia. De aceea, ii poti propune un exercitiu de imaginatie despre cum va arata viata lui/ei in perioada urmatoare daca va permite simptomelor sau dificultatilor pe care le are sa fie prezente. In acest fel, il/o poti ajuta sa isi dea seama de povara pe care o poarta. Cu toate acestea, e important sa nu pui presiune pe el/ea si sa acorzi atentie disponibilitatii persoanei repective pentru o astfel de discutie. • Acordandu-i timp si lasandu-i libertatea sa decida pentru sine daca si cand va apela la sprijin specializat. Pentru ca tratamentul si/sau terapia sa isi urmeze cursul si sa isi atinga obiectivele, este important ca persoana respectiva sa isi asume acest proces si sa se implice de bunavoie, in momentul in care este pregatita de schimbare. Insa, este bine sa ii fie reamintit din cand in cand faptul ca aceasta este cea mai scurta cale catre mai bine.
Psihoterapia include tratamentul medicamentos?
Nu in mod obligatoriu, insa adesea este necesar ca psihoterapia sa fie insotita de tratament farmaceutic ((eliberat de medicul psihiatru). Acest lucru are scopul de a reechilibra inclusiv din punct de vedere fizic persoana respectiva (iar procesul terapeutic sa se desfasoare in conditii optime). Prescrierea tratamentului este facuta dupa stabilirea unor diagnostice adecvate (inclusiv la identificarea simptomelor responsive la medicatie si excluderea simptomelor non-psihiatrice) si dupa analizarea altor probleme de sanatate sau tratamente medicamentoase in desfasurare. Important de stiut este ca, prescrisa si administrata corect, medicatia pentru tulburarile psihice nu afecteaza calitatea vietii sau rutina zilnica (munca, viata sociala etc).
Care sunt pasii pe care trebuie sa ii parcurg inainte sa incep un proces psihoterapeutic?
La Bellanima, fiecare caz este tratat in mod personalizat, in functie de dificultatile, nevoile, obiectivele si resursele clientului nostru. Astfel, pentru a putea identifica ce tip de interventie este necesara (consiliere psihologica, psihoterapie, psihiatrie sau abordare interdisciplinara), primul pas pe care il recomandam clientilor nostri este evaluarea psihologica preliminara. Aceasta se realizeaza in cadrul a doua sedinte ce au loc in zile diferite: in cadrul primei sedinte, vei primi spre completare cateva instrumente psihologice de autoevaluare a starii tale. In cadrul celei de-a doua parti, va avea loc o discutie cu un psiholog clinician, in care se vor detalia situatiile cu care te confrunti, contextul aparitiei simptomelor prezente, precum si istoricul personal si medical. Dupa incheierea acestui proces, vei fi directionat catre specialistul care ti se potriveste in cea mai mare masura si care te poate ghida in calatoria spre mai bine.
Cand e momentul sa consult un psihoterapeut/psihiatru?
Este perfect firesc sa simti nevoia sa discuti cu cineva in momentele dificile. Este indicat sa iei in calcul aceasta optiune in situatiile in care resimti o stare interioara proasta, de nemultumire, neliniste sau tristete ori o lipsa prelungita de chef. Aceste stari pot avea la baza un motiv pe care il poti identifica (aparent) sau pot aparea „din senin”, fara a avea in mod obligatoriu o cauza declansatoare. In alte cazuri, apar modificari ale somnului, variatii semnificative de apetit alimentar sau sexual, diverse plangeri psihosomatice (dureri inexplicabile), sau chiar simptome psihice. Poti surprinde la tine insuti/insati aspecte care te nemultumesc, un fel de “nu mai sunt cum eram, ceva se intampla cu mine…”. De asemenea, exista situatii in care cei din jur observa aceste schimbari inainte ca persoana afectata sa isi dea seama de ele. Sprijinul unui specialist mai este foarte util si cand ne confruntam cu: · dificultati de relationare (cu mama, cu tata, cu partenerul/partenera, cu copiii, cu seful, cu colegii); · simptome psihiatrice sau psiho somatice; · ganduri suparatoare care nu dau pace; · neincredere in fortele proprii; · dificultati in jurul separarilor. Daca simti pur si simplu dorinta de schimbare, de dezvoltare persoanala sau optimizare a vietii in general, colaborarea cu un specialist este binevenita.
Care este diferenta dintre psiholog, psihoterapeut si psihiatru?
· „Psihologul a absolvit facultatea de psihologie. Poate dobandi una sau mai multe competente (psihologie clinica, consiliere psihologica) sau formari (psihoterapie).” · Psihoterapeutul poate fi un psiholog sau un psihiatru care a trecut printr-un stagiu de specializare (formare) in una sau mai multe tehnici de psihoterapie. Insa, inainte de a incepe sa isi desfasoare activitatea, trece printr-un proces de analiza si dezvoltare personala. · Psihiatrul a absolvit facutatea de medicina si a urmat o perioada de rezidentiat. Doar acesta poate prescrie retete si tratamente medicamentoase pentru tulburari psihice.